Home » Știință » O tehnologie din Epoca Bronzului ar putea revoluționa industria energetică

O tehnologie din Epoca Bronzului ar putea revoluționa industria energetică

Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 05.08.2024

O tehnologie care datează tocmai din Epoca Bronzului ar putea duce la o soluție rapidă și ieftină pentru reducerea emisiilor și atingerea obiectivului climatic al Națiunilor Unite de emisii nete zero până în anul 2050, potrivit unui studiu coordonat de Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii. 

Tehnologie implică asamblarea de cărămizi ce absorb căldura într-un recipient izolat, acolo unde pot stoca pentru mai târziu căldura generată prin energia solară și eoliană, la temperaturile necesare pentru procesele industriale.

Căldura poate fi mai apoi eliberată atunci când este nevoie prin canale de cărămizi stivuite. Astfel, fabricile de ciment, sticlă, hârtie și oțel pot funcționa cu energie regenerabilă chiar și atunci când vântul sau lumina Soarelui nu sunt disponibile, potrivit Phys.org.

„Costă o zecime față de baterii”

Sistemele de acest fel sunt o formă de stocare termală de energie, iar mai multe companii au început recent să le comercializeze pentru stocarea de căldură la nivel industrial. Cărămizile sunt făcute din aceleași materiale precum cele folosite în cuptoarele și furnalele primitive din urmă cu mii de ani. Pentru a îmbunătăți stocarea de energie, materialele sunt combinate în diverse cantități.

Bateriile pot stoca electricitate din surse regenerabile și pot oferi electricitate pentru a genera căldură la comandă.

„Diferența dintre stocarea prin cărămizi și stocarea cu baterii este că aceste cărămizi stochează căldură în loc de electricitate și costă o zecime față de baterii”, a explicat autorul coordonator al studiului, Mark Z. Jacobson, profesor de inginerie la Școala de Sustenabilitate și Școala de Inginerie din cadrul Universității Stanford.

Un beneficiu substanțial la preț redus

Profesorul și-a dedicat cariera înțelegerii poluării aerului și a problemelor climatice și s-a devotat să dezvolte planuri energetice pentru țări, state și orașe. Recent, Jacobson și-a îndreptat atenția spre această tehnologie din Epoca Bronzului, fiind inspirat să identifice soluții eficiente ce pot fi adoptate cu ușurință.

„Imaginați-vă dacă am propune o metodă scumpă și dificilă de tranziție spre electricitatea regenerabilă; foarte puțini ar fi interesați. Dar, dacă va economisi bani în comparație cu o metodă anterioară, va fi implementată mai rapid. Ce mă încântă este că impactul este foarte mare, în timp ce multe tehnologii pe care le-am analizat au impacturi marginale. Aici pot vedea un beneficiu substanțial la preț redus din mai multe puncte de vedere, de la reducerea mortalității din cauza poluării aerului la o tranziție mai ușoară spre o lume cu surse regenerabile și curate”, a mai spus profesorul.

Studiul coordonat de Jacobson a fost publicat în PNAS Nexus.

Vă mai recomandăm să citiți și:

DESCOPERĂ.ro este cea mai citită sursă de Știință și Tehnologie din România!

Prima tehnologie magnetică pentru controlul minții poate regla comportamentul, emoțiile sau foamea

O nouă tehnologie produce hidrogen din energie solară și deșeuri agricole

Cea mai nouă tehnologie wireless 6G, de 500 de ori mai rapidă decât cele mai simple telefoane inteligente

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase